Industria slow fashion începe să se facă din ce în ce mai mult remarcată. Având în vedere că industria modei este treia cea mai poluantă, oamenii mereu caută alternative mai sustenabile. În articolele anterioare am vorbit despre cum poți recicla materialele textile, iar un alt lucru important pe care l-am putea face este să ne achiziționăm garderoba de la second hand sau de la branduri prietenoase cu mediul. Însă cum pot fi brandurile de fashion eco friendly?

haine sustenabile
Sursa: freepik

Cum pot fi brandurile de fashion sustenabile?

Când vorbim despre sustenabilitatea brandurilor vorbim despre branduri a căror obiectiv este dincolo de a face bani: mai puternic decât obiectivul financiar, este cauza pentru care luptă (de cele mai multe ori aceasta fiind protejarea și salvarea mediului înconjurător). În plus, acestea se caracterizează prin faptul că mereu creează un echilibru între planul financiar, factorul uman și factorul de mediu. Cu alte cuvinte, au profit, își respectă și plătesc angajații și nu sunt dăunătoare pentru mediu.

Cum recunoaștem un astfel de brand

Chiar dacă în anul 2019 a fost o explozie de branduri etice care s-au făcut cunoscute, este încă foarte dificil să ne ferim de capcana brandurilor care luptă pentru o cauză bună, însă în realitate își exploatează angajații și poluează extrem de mult, cauza bună reprezentând doar o strategie de marketing.

fibre reciclate
Sursa: freepik

Și atunci cum le recunoaștem? Sunt foarte multe moduri de a vedea dacă un brand este sustenabil sau nu, de la locația unde hainele sunt produse până la câte colecții au pe website (un brand sustenabile va avea cât mai puține colecții). Însă principalele lucruri după care ar trebui să ne uităm sunt:

  • Transparență
  • Materiale folosite
  • Calitate

Un brand etic este mereu mândru să îți prezinte cum sunt făcute produsele lor, proveniența și raporturile de impact, pentru a-ți arăta cum și-au minimizat impactul asupra mediului.

Materialele folosite sunt textile care pot fi reciclate în totalitate. În plus, textilele sunt naturale, producerea acestora având un impact negativ mai mic asupra mediului.

Cu cât un produs are o durată de viață mai mare, cu atât este mai benefic pentru mediu pentru că scad riscurile ca acesta să fie aruncat.

Branduri sustenabile

Pact se concentrează „asupra oamenilor care ne fac hainele și asupra planetei”. Materialul folosit de ei este bumbac organic și susțin ideea de egalitate între cei care fac hainele și cei care le poartă. În plus susțin ideea refolosirii hainelor vechi și spun că lucrează din grea pentru a schimba industria „fast fashion” într-o industrie etică.

Organic Basics este un brand care oferă publicului lenjerie de corp și accesorii de uz zilnic prietenoase cu mediul (periuțe de dinți din bambus, pahare din bambus, sticle de apă, tote bags). Pe site-ul lor poți găsi toate informațiile necesare, de la materialele folosite și fabricile cu care lucrează, la raportul de impact.

View this post on Instagram

Plan today — 1. Yoga. 2. Nothing.

A post shared by Organic Basics (@organicbasics) on

Alternative Apparel

Alternative Apparel este un brand foarte atent cu tot ceea ce înseamnă impact negativ asupra medului. Folosesc materiale cât mai organice și uneori reciclate, iar ambalajele lor sunt biodegradabile. Ceea ce este interesant despre ei, este că folosesc și materiale recilcate din alte surse pentru designurile lor: aproximativ 1.8 m de plastic provenit de la peturile reciclate sunt folosite în textilele Alternative Eco.

Reformation este un brand de haine foarte transparent oferind detalii de la cum împart ei fibrele textile și pe care le folosesc, până la ce fabrici folosesc pentru a crea hainele. Pe site poți găsi atât  raportul de impact, cât și detalii despre inițiativa Fără Carbon, prin care încearcă să îi ajute pe oameni să-și reducă amprenta de carbon (cum ar fi să folosească energia eoliană).

Ana Luisa este un brand de bijuterii făcute din 100% materiale reciclabile și a căror produse nu sunt făcute în fabrici, ci în workshop-uri. Sunt transparenți, încercând să păstreze prețurile cât de accesibile se poate. Sunt încrezători în calitatea materialelor și oferă un an garanție pentru toate produsele.

* Toate brandurile menționate mai sus oferă livrare în România și au produse destul de variate pe website, cu excepția celor specializate pe bijuterii și pe lenjerie de corp.

Care sunt dezavantajele

Din păcate prețurile hainelor cumpărate de la astfel de branduri nu sunt mereu accesibile. Deși unele oferă transport global gratuit, uneori nu este suficient pentru ca cineva cu posibilități materiale mai reduse să aibă posibilitatea de a achiziționa produsele. Recent, aceste branduri au început să pună foarte mare accent pe promovarea prin influenceri, urmăritorii acestora beneficiind de coduri de discount pentru comenzile lor.

Soluția cea mai eficientă și etică în acest caz rămâne achiziționarea hainelor de la second-hand, sau de la cei care își vând hainele pe care nu le mai poartă.

8